Proiect

COOPERAREA, CALEA SUCCESULUI CĂTRE DEZVOLTAREA PIEȚEI LOCALE PRIN INTEGRAREA LANȚURILOR SCURTE DE PRODUCȚIE SUC DE FRUCTE ȘI LEGUME ȘI FRUCTE DESHIDRATATE ÎN COMUNA MIHĂILENI, JUDEȚUL HARGHITA

Proiect finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este implementat de Agenţia pentru Finanţarea lnvestiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. PNDR este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. 

Acest proiect este realizat cu sprijinul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Datorită acestui proiect, se creează oportunitatea de promovare a sucurilor de fructe și legume și a fructelor locale deshidratate. În cadrul proiectului vom realiza și evenimente prin care se va pune accentul pe importanța și scopul lanțurilor scurte de aprovizionare, adică furnizarea celor mai bune produse locale de calitate premium către consumatorii locali prin cea mai scurtă cale posibilă.